Cea mai lungă peşteră din România, deschisă și pentru turiști

Cea mai lungă peşteră din România şi din sud-estul Europei, care până acum a fost accesibilă doar speologilor, va putea fi vizitată de anul viitor şi de turişti. Este vorba de Peştera Vântului din Munţii Pădurea Craiului. Cei dornici de aventură vor putea străbate la pas galeriile care se întind pe aproape 50 de kilometri.

Speologi, specialişti în protecţia mediului şi administratori ai unor arii protejate explorează în aceste zile Peştera Vântului. Misiunea lor este să stabilească traseul pe care îl pot parcurge de anul viitor turiştii. Descoperită în urmă cu 59 de ani, grota din inima Apusenilor este un adevărat labirint care se întinde pe aproape 50 de kilometri.

Ferenc Csis, speolog: „Este vestită pentru că este foarte greu de explorat din cauza că are o singură intrare. Şi pentru a ajunge în capătul ei este nevoie de 8 ore de parcurs pentru o echipă speologică.

Pe lângă recordul de lungime pe care îl deţine, peştera este interesantă pentru formaţiunile pe care le oferă, pentru cursurile de apă care străbat grota dar şi pentru speciile de lilieci care vieţuiesc aici.

Specialiştii vor să amenajeze mai multe porţiuni care să fie străbătute în siguranţă de vizitatori.

Andrei Acs, biolog: „Turiştii vor fi însoţiţi întotdeauna de un ghid. Li se vor oferi toate cele necesare pentru explorarea sau parcurgerea în siguranţă, adică salopete, căşti.

Membrii asociaţiilor de protecţie a faunei cer ca transformarea peşterii în destinaţie turiştică să nu afecteze vieţuitoarele.

Farkas Szodoray-Paradi, de la Asociaţia pentru protecţia liliecilor din România: „Este foarte important să fie amenajate aceste peşteri în aşa fel ca să luăm în calcul prezenţa liliecilor să evităm acele colonii.

Alături de Peştera Vântului, din circuit vor face parte alte nouă grote.

Paul Iacobaş, directorul Centrului de arii protejate şi dezvoltare durabilă Bihor: „Sunt unele dintre cele mai atractive din Pădurea Craiului şi dorinţa noastră este să le aducem în viziunea vizitatorilor astfel încât să poată beneficia de nişte peşteri care până acum nu au fost vizitate.

Cele 10 peşteri vor fi deschise turiştilor anul viitor printr-un proiect finanţat de Guvernul Elveţiei cu 85.000 de franci.

 

Sursa: Digi24

Comentarii Facebook
Share Button
Cea mai lungă peşteră din România şi din sud-estul Europei, care până acum a fost accesibilă doar speologilor, va putea fi vizitată de anul viitor şi de turişti. Este vorba de Peştera Vântului din Munţii Pădurea Craiului. Cei dornici de aventură vor putea străbate la pas galeriile care se întind pe aproape 50 de kilometri. Speologi, specialişti în protecţia mediului şi administratori ai unor arii protejate explorează în aceste zile Peştera Vântului. Misiunea lor este să stabilească traseul pe care îl pot parcurge de anul viitor turiştii. Descoperită în urmă cu 59 de ani, grota din inima Apusenilor este un…

Votul Tau!

0

User Rating: 4.7 ( 1 votes)

Lasă un răspuns