Hubble va alege planetele unde vom căuta viață extraterestră

Căutarea extratereștrilor este un drum care parte de o scurtătură, mulțumită telescopului spațial Hubble, ce are o misiune nouă.

În următorii ani, Hubble va petrece sute de ore în ”misiuni de recunoaștere” ce vor analiza anumite planete, pentru a le identifica pe cele ce merită analizate în amănunt. Acesta este un efort care pregătește terenul pentru telescopul James Webb, ce se va lansa în 2018, și care va putea descoperi elemente-cheie în atmosfera planetelor, acestea sugerând existența unor organisme vii.

Telescopul de 8 miliarde de dolari ar trebui să aibă o durată de viață de cel puțin 5 ani, dar dacă ceva se strică între timp, nu va putea fi reparat. De aceea, Hubble trebuie să aleagă de acum planetele pe care să le studieze James Webb.

Cel mai probabil, primele observații vor fi făcute asupra unor planete cunoscute, pentru a înțelege ce poate și ce nu poate să facă telescopul. Aceste planete nu sunt din cele ce pot găzdui viață; vor fi gianți gazoși, ca Jupiter. Oameni de știință încearcă să descopere cum să identifice moleculele specifice care ar indica prezența vieții, dar și cum ar putea trata problema, dacă planeta are prea mulți nori.

Hubble deja studiază planeta GJ 1132b, aflată la 40 de ani-lumină de Pământ, descoperită în mai 2015. Este prea aproape de steaua pe care o orbitează pentru a găzdui viață, dar poate fi folosită pentru practică, în vederea măsurătorilor atmosferice ale unei planete din rocă.

O lume potrivită poate fi greu de găsit, dar aceasta e doar jumătate din bătălie. ”Contextul este totul când vine vorba de multe aspecte ale vieții”, spune Evgenya Shkolnik, de la Arizona State University. ”În cazul exoplanetelor, contextul este steaua”, continuă aceasta, citată de newscientist.com.

 

Sursa: playtech.ro

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns