NASA: Una dintre lunile planetei Marte este In pericol de descompunere

Una dintre cele două luni care orbitează în jurul planetei Marte, Phobos, se află într-o accentuată stare de degradare, oamenii de ştiinţă fiind de părere că aceasta va dispărea cu totul din sistemul nostru solar, informează NASA.

Phobos, una dintre cele două luni ale lui Marte, orbitează în prezent la o distanţă de aproximativ 6.000 de kilometri deasupra suprafeţei planetei. Cercetătorii din cadrul NASA sunt de părere că Phobos este mai aproape de planeta sa decât orice altă lună din sistemul solar, relatează în pagina electronică NASA.

Gravitaţia planetei Marte atrage Phobos, cel mai mare dintre cei doi sateliţi ai săi, cu aproximativ 2 metri la fiecare sută de ani. Oamenii de ştiinţă din cadrul NASA au ajuns la concluzia că Phobos o să fie distrusă în aproximativ 30- 50 de milioane de ani.

Terry Hurford, reprezentantul NASA de la Centrul Goddard pentru zborurile spaţiale din Greenbelt, SUA, a declarat: „Noi considerăm că Phobos a început deja să se distrugă, iar primul semn al acestui proces este mulţimea de adâncituri de pe suprafaţa lunii”.

Adânciturile de pe suprafaţa lui Phobos au fost considerate a fi fracturi provocate de impactul craterului Stickney. Atunci când această coliziune a avut loc, în urmă cu milioane de ani, a fost atât  de puternică încât luna Phobos putea fi distrusă total, sunt de părere specialiştii.

12a

După ample cercetări, oamenii de ştiinţă din cadrul NASA au ajuns la concluzia că aceste adâncituri pot fi şi rezultatul mai multor impacturi mici cu materialele evacuate de Marte. Noile studii ale lui Terry Hurford susţin ideea că aceste semne apar ca urmare a deformării Phobos de către forţele mareice cauzate de atracţia gravitaţională dintre Marte şi Phobos. Şi în cazul Terrei este valabilă aceeaşi teorie. Pământul şi satelitul său natural, Luna, se atrag între ele la fel, producând mareele în oceane şi conferind celor două forma unui ou în loc de o sferă perfect rotundă.

Descoperirile lui Terry Hurford şi ale colegilor săi au fost prezentate în 10 noiembrie, la Reuniunea anuală a Diviziei de Ştiinţă Planetară ale Societăţii Americane de Astronomie, ce a avut loc la National Harbor, Maryland.

Comentarii Facebook
Share Button

Lasă un răspuns