Panică într-un avion.

Pasagerii unei curse British Airways au fost nevoiți să îndure o întârziere de patru ore după ce un șoarece a fost descoperit la bordul unei aeronave. Membrii echipajului au anunțat pasagerii că nu pot decola având la bord animalul.

Aflați pe unul dintre cele mai aglomerate aeroporturi din lume, Heathrow, pasagerii cursei care se pregătea să ajungă la San Francisco au făcut tot posibilul să nu se simtă copleșiți de situație. Una dintre, citate de Reuters, pasagere a declarat în glumă: „Este clar că șoarecele nu poate intra pe teritoriul SUA fără pașaport.”

La fel de amuzant a fost comunicatul oficial trimis de British Airways:

Știm că aproape toată lumea dorește să zboare alături de noi spre San Francisco, dar de data aceasta am avut un client foarte mic pe care am fost nevoiți să-l întoarcem la poartă. Toți pasagerii cu două picioare sunt în drum spre California în acest moment și ne cerem iertare pentru întârziere.

 

 

Sursa: RealitateaTv

Comentarii Facebook
Share Button
Pasagerii unei curse British Airways au fost nevoiți să îndure o întârziere de patru ore după ce un șoarece a fost descoperit la bordul unei aeronave. Membrii echipajului au anunțat pasagerii că nu pot decola având la bord animalul. Aflați pe unul dintre cele mai aglomerate aeroporturi din lume, Heathrow, pasagerii cursei care se pregătea să ajungă la San Francisco au făcut tot posibilul să nu se simtă copleșiți de situație. Una dintre, citate de Reuters, pasagere a declarat în glumă: „Este clar că șoarecele nu poate intra pe teritoriul SUA fără pașaport.” La fel de amuzant a fost comunicatul…

Votul Tau!

0

User Rating: 5 ( 1 votes)

Lasă un răspuns