Şeful RCS-RDS, urmărit penal pentru spălare de bani

Directorul General al Digi, Serghei Bulgac, a fost înștiințat în mod oficial de DNA cu privire la efectuarea urmăririi penale față de acesta în calitate de suspect, în legatură cu săvârșirea infracțiunilor de dare de mită și spălare de bani, potrivit unui comunicat al companiei de telecomunicații remis Bursei.

,,Societatea continuă să coopereze deplin în cadrul anchetei și consideră că RCS & RDS S.A. și actualii și foștii membri ai conducerii sale au acționat corect și în conformitate cu legea. În prezent Societatea nu anticipează că investigația va reprezenta o interferință semnificativă în ce privește desfășurarea operațiunilor sale curente”, se mai spune în informarea către BVB.

Tranzacţiile cu acţiuni Digi, în valoare 62,82 milioane de lei, realizate marţi, în ziua listării la bursă a operatorului telecom, au urcat rulajul total la 143,7 milioane de lei (31,6 milioane de euro).

 

Sursa: RealitateaTv

Comentarii Facebook
Share Button
Directorul General al Digi, Serghei Bulgac, a fost înștiințat în mod oficial de DNA cu privire la efectuarea urmăririi penale față de acesta în calitate de suspect, în legatură cu săvârșirea infracțiunilor de dare de mită și spălare de bani, potrivit unui comunicat al companiei de telecomunicații remis Bursei. ,,Societatea continuă să coopereze deplin în cadrul anchetei și consideră că RCS & RDS S.A. și actualii și foștii membri ai conducerii sale au acționat corect și în conformitate cu legea. În prezent Societatea nu anticipează că investigația va reprezenta o interferință semnificativă în ce privește desfășurarea operațiunilor sale curente'', se…

Votul Tau!

0

User Rating: Be the first one !

Lasă un răspuns