Una dintre piesele Zdob si Zdup este hit In Lituania

„Moldovenii s-au născut” este piesa de la Zdob și Zdup, care a prins foarte bine în Lituania, asta după ce ansamblul Quorum, un cunoscut cor din țara nordică, a interpretat acapella melodia moldovenilor.

Corul a interpretat piesa celor de la Zdob și Zdub, într-o română aproape perfectă, la concertul lor aniversar de 10 ani, care a avut loc la finalul lunii iunie, în Vilnius.

Quorum a luat naștere în 2005 și este singurul ansamblu masculin profesionist din Lituania ce interpretează acapella. În prezent, componența corului este următoarea: Vitalij Neugasimov (director artistic), Marius Turlajus (tenor), Gintautas Skliutas (bariton), Romanas Savickas (bas), Šarūnas Navickas (beatbox) și Dainotas Varnas (vocalist).

Piesa „Moldovenii s-au născut” a ajuns în repertoriul de cover-uri a trupei Quorum, încă din 2003, de la invitația de a participa la Summitul Parteneriatului în Vilnius.

„De la noi se cerea să interpretăm câte o piesă pentru membrii fiecărei delagații din Moldova, Ucraina, Georgia, Azerbaidjan și Armenia. Când a trebuit să caut o piesă potrivită pentru Moldova, am dat practic îndată de piesa «Moldovenii s-au născut», am îndrăgit-o cu toții chiar de la prima audiție. De formația Zdob și Zdub știam demult, încă de pe băncile școlii, în special pentru piesa «Videli Noch».

În piesa dată ne-a plăcut mult că este atins și un subiect social, problema migrației fiind una actuală și pentru Lituania.

Delegația din Moldova a fost absolut încântată de această interpretare, dansau în jurul meselor, iar la final au cerut piesa la bis, lucru nemaiîntâlnit pentru evenimente de acest gen. După această experiență am decis să o includem în tracklistul concertelor noastre, iar de fiecare dată când o interpretăm, publicul este în extaz”, au declarat membrii trupei Quorum.

Comentarii Facebook
Share Button

Lasă un răspuns