ADDA lansează colindul “Aprindem Lumânări”, cadou de Crăciun pentru fani

În pragul Crăciunului ADDA lansează un colind nou, “Aprindem Lumânări”. Este o piesă romantică şi duioasă pentru fanii artistei şi pentru cei care sunt gata să petreacă sărbătorile cu cei dragi. Vă invităm să ascultaţi noua melodie în cadrul articolului.

ADDA a compus “Aprindem Lumânări” împreună cu Georgian Idriceanu la Baladda Records. Inspiraţia pentru versuri vine din sentimentul de “acasă” şi liniştea specifică. Astfel defineşte artista conceptul de Crăciun “acasă cu toată familia”. ADDA a împodobit deja bradul împreună cu familia şi îl aşteaptă pe Moş Crăciun, iar inspiraţia găsită în acele momente a dus la această creaţie artistică.

Noul single este o piesă cu instrumental simplu, un pian curat peste care se suprapune un bas de R&B şi o voce cristalină. Este un colind de 2018, o melodie liniştitoare, sinceră şi care ne învaţă să “aprindem visele” şi să “aprindem dragostea”. ADDA lansa luna trecută piesa “De Piatră”, cu o sensibilitate aparte şi o introspecţie specifică finalului de an.

Asta după ce în octombrie ne oferise ineditul release “Mama Soacra”. Piesa şi clipul au abordat eterna temă a relaţiei dintre noră şi soacră. Asta în ciuda faptului că ADDA se înţelege excelent cu mama soţului său. În 2018 am mai putut asculta şi colaborarea ADDEI cu Killa Fonic pe “Arde”, care a depăşit 23 de milioane de vizualizări pe YouTube.

Am avut ocazia să ascultăm şi trio-ul de piese “Desculţă”, “Liniştea” şi “Casă Bântuită”, care alcătuiesc al treilea sezon din “Stările ADDEI”. Anul trecut în aceeaşi perioadă debuta “Baladda de Iarnă”, de sub bagheta Baladda Records, casa de discuri a artistei. Aceasta se înfiinţă cu 3 ani în urmă, odată cu primul serial muzical produs în ţara noastră, “Stările Addei”.

Primul release a avut 7 piese scurte, cu 7 mini video-uri. Au mai urmat 2 sezoane de “Stările ADDEI” şi cu puţin noroc îl auzim pe al patrulea în 2019. Muziciana a stabilit un record cu melodia “Marea mea”, care a fost compusă şi a avut videoclip filmat în doar 12 ore.

Sursa:infomusic.ro

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns

error: Freventa instabila, NU mai dati click inca o data :)