Astrologul Ioan Burculeț , avertizări sumbre despre România

“Evenimente la final de an și ce va fi către 2019”, este postarea în care numerologul Ioan Burculeț vorbește despre aspectele ce stau la baza întâmplărilor ce vor avea loc în România și în lume în perioada imediat următoare.

“Focul va porni de la Sud, o să se propage către țară noastră. Acesta este semnul începutului care va trezi spiritul Cocorului, venit dinspre Răsărit și care se va infrati cu două mari puteri. Marea care împarte cele două ținuturi, va fi arsă de focurile tirurilor din păsările de metal.

La o țară vecină, dincolo de trei țări de România, vor avea loc manifestații pentru un petec de pământ. Și cu toate acestea un avion cât de curând cu un demnitar la bord important se va prăbuși traversând Oceanul și o Mare.

   Cămilă cu o cocoașa va fi afectată pentru energia ei, pentru că acolo se consumă focul pentru o comoară ascunsă în pământurile sterpe dar care ascund un vechi mit. Mitologia va fi atacată pentru a se caută în găurile negre ale pământului brăzdat de bogațîi. O singură relicvă va fi găsită aici și trupele se vor mută apoi spre Nord. Acolo unde în jumătatea de Luna este o adevărată relicvă.

Europa se va reconfigura total

   Marea și Insula va fi zguduită de un cutremur și o dezorganizare econoimica de cum nu s-a mai văzut până la aceste vremuri. Pentru că ea va fi vasala unei puteri care o roade din interior. Un preot bătrân va avea de suferit de pe urmă înfrângerii și a ultimei greșeli pe care acesta o va face, însă fără să își dea seama… Acolo din interior, vor avea loc schimbări și Bătrânul Continent (Europa) până în primăvară anului 2019 când se va reconfigura total. Însă câteva teritorii vor fi pierdute și declinul monedei de pe continent va fi vizibil în toată lumea. Va fi că și cum s-ar sparge o vaza cu flori de câmp iar apă va curge din ea tulbure.

   De pe Continetul Nou (America) se va lansa o rachetă în spațiu, însă fără a se cunoaște multe elemente despre ea, pentru că norii vor întunecă cerul și nu va fi vizibilă cu ochiul liber.

Conflictul se va muta până în primăvară anului următor într-o zona pe care “Nostradamus” a pomenit-o în urmă cu doi ani. Sud-ul olarilor, va fi în primejdie, după ce trupele aliate vor fi comasate aici că să întărească malul apelor de la Fluviu (Dunărea) până la vărsarea în Mare.

România, Țara Olarului, riscă să scape de sub control

   Situația din Țară Olarului (România) va prinde un contur care riscă să fie scăpat de sub control. Chipul unui bufon învechit de reguli, un personaj urat de oamenii pe care îi asuprește, încearcă să fugă dintr-o situație fără scăpare. În casă lui va domni “coasă” pentru că nu va mai apucă drumul către casă, dintr-o direcție din care va veni însoțit de o altă mașînă va fi răpus de propriile gânduri.

   Femeia împleticită de firele părului acoperită cu batic, va fi la un pas să fie linșată de lume, însă va scapă cu broboadă neagră pe cap. Imaginea ei falsă despre lume și boală de care suferă, va fi scoasă la suprafață și transformarea ei va fi vizibilă. Va rage că o fiară încolțită, însă zilele îi sunt retezate de trecerea timpului.

   Va apare pe scenă politică o prințesă, fiica unui Zeu (Regele) apus de timpuri care își va cere drepturile dincolo de mulțimea adunată la târgul olarilor.

   Pământul se va cutremura în cele din urmă la coptul strugurilor, însă nu vor fi atât de multe daune. Lumea panicată se va îndrepta către un pahar din vinul proaspăt la masă unde vor gustă dintr-o “găînă”.

   Șarpele din Pământ va fi afectat de scântei accidentale și care prin natură lor vor provoca pagube într-un tunel pe timpul zilei.

   Principalele evenimente de la finalul acestui an, nu se vor consumă numai în România, pentru că vor fi afectate și alte țări. De la Marele Răsărit, se va cunoaște un atentat în preajma sărbătorilor, în care o mulțime de persoane se vor duce că la o piesă de teatru.

   Protestele dintr-un stat programată să închidă gurile prin disimulare și dezorganizare, țară președintelui “gheboșat” și noduros la cele două mâini, va fi înăbușită printr-o mișcare de turme și ulterior se va face un armistitu între cele două mari corhoarde de oameni dezorganizați.T

   Către final de an mulțimea va reuși să reinstaureze atelierul olarului la loc de liniște și toate vasele vor fi salvate și duse la Ia un iarmaroc spre vânzare.

   Interesant cum în tinutl olarului, totul va începe într-o noapte. Atunci când masă cu obiecte se va răsturna și în acea zi va fi mai inourat către primele ore ale dimineții, apoi se va încălzi deodată, pentru că oamenii vor fi moleșiți și se va încălzi ușor”.

 

Manipulare: Antena1 (05.11.2018)

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns

error: Freventa instabila, NU mai dati click inca o data :)